Puțini români știu acest lucru! Ce trebuie să faci dacă bancomatul nu îți dă banii pe care ai vrut să-i retragi

Puțini români știu acest lucru! Ce trebuie să faci dacă bancomatul nu îți dă banii pe care ai vrut să-i retragi
FOTO - caracter ilustrativ: Pexels
Publicat: 22/08/2022, 19:03

Poate că, nu de puține ori, ați încercat în zadar că scoateți bani de la un bancomat, iar ATM-ul să „refuze” această operațiune, din diverse motive. Mai mult, ce te faci când nu este vorba nici de banca la care ai deschis contul respectiv sau aparține acesteia, dar nu se află în apropierea filialei?!

Ei bine, dacă bancomatul se află în chiar în interiorul băncii sau în imediata apropiere a clădirii, iar problema se petrece in timpul programului de lucru, rezolvarea este mai simplă pentru că te poți adresa imediat angajaților și aceștia te vor ajuta imediat să îți recuperezi banii.

Dacă nu ești în timpul orelor de lucru, dar bancomatul aparține băncii care ți-a emis cardul, atunci poți depune o contestație pentru ca suma respectivă să fie restituită în contul tău.

Dacă ATM-ul cu probleme aparține altei bănci decât cea care ți-a emis cardul, atunci va trebui să iei legătura cu banca emitentă a cardului tău, dar și cu cea care deține bancomatul care nu ți-a dat banii.

În acest caz, este indicat să reții locația bancomatului, data și ora exactă sau aproximativă a incidentului. Mai mult, dacă pe ecranul bancomatului a apărut vreo eroare, încearcă să reții textul, ca să poți oferi cât mai multe detalii în cadrul contestației pentru o rezolvare rapidă a situației neplăcute.

În ultimul caz, dacă celelalte soluții nu au dat rezultate, poți să te adresezi direct Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
El este afaceristul român care s-a stins din viață în timp ce repara o mașină....
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Gestul INTERZIS la volan! NU ai voie să faci așa ceva în mașină
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
×